Transnistria şi Găgăuzia

FOSTUL VICEPREŞEDINTE AL TRANSNISTRIEI A DAT CÂTEVA SFATURI „STĂPÂNULUI DE FACTO AL MOLDOVEI”

26 ianuarie, 2018

Uzurparea puterii în Moldova de către oligarhul Vladimir Plahotniuc este o ruşine pentru țară, o umilire pentru poporul ei și pentru şeful statului Igor Dodon, pe care Plahotniuc „l-a transformat într-un preşedinte care practic nu decide nimic”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, această opinie a fost exprimată într-un interviu acordat agenției ruse de știri „Regnum” de către fostul vicepreședinte al autoproclamatei RMN, unul dintre fondatorii ei, Alexandr Caraman.

În acelaşi timp, el nu consideră că este o greşeală faptul că Rusia îl susţine pe Dodon, în pofida acţiunilor antiruseşti ale coaliţiei de guvernare din Moldova.

„Trebuie doar să înțelegem că tot ceea ce spune şi promite Dodon este ca şi statutul Transnistriei – promisiuni cu statut amânat. Tot ce promite el probabil că se va întâmpla, după cum spune el, dacă partidul său va câştiga alegerile parlamentare în toamna anului 2018, dacă acestea vor avea loc”, a spus Caraman, menţionând că „cel care profită cel mai mult de susţinerea rusească al lui Igor Dodon este Vladimir Plahotniuc”.

În astfel de condiții, fostul lider transnistrean i-a dat „câteva sfaturi gratuite lui Plahotniuc” în domeniul reglementării relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului.

„Dacă doriţi să evacuaţi pacificatorii ruşi, nu trebuie să apelaţi la diferite instanţe cu propuneri de modificare a formatului de menţinere a păcii. Ieşiţi din Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a RM din 21 iulie 1992, aşa cum prevede articolul 8 din Acord, iar acest lucru va duce la încetarea activităţii Comisiei de control şi a contingentelor sale militare. Sau nu vreţi să păreţi oponenţi ai soluţionării paşnice a conflictului și potenţiali agresori?”, a întrebat el.

„Vreţi să retrageţi Grupul operativ al trupelor ruseşti? Nu trebuie să faceţi declaraţii de la Parlament şi Guvern, iar Curtea Constituţională să ia hotărârea privind ocupaţia Moldovei, nu trebuie să apelaţi la Adunarea Generală a ONU. Articolul 2 din Acordul cu privire la statutul juridic, modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federației Ruse aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova din 21 octombrie 1994 stipulează că „şederea formaţiunilor militare ale FR aflate temporar pe teritoriul RM este temporară. Măsurile practice pentru retragerea formaţiunilor militare în termenul stabilit se vor sincroniza cu reglementarea politică a conflictului transnistrean şi stabilirea unui statut special pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, a amintit Caraman.

„Nu vreţi să desfăşuraţi negocieri normale şi să vă înţelegeţi cu Transnistria, atunci răbdaţi şi respectaţi condiţiile Acordului”, a conchis el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.