Transnistria şi Găgăuzia

VICEPREMIERUL MOLDOVEI ŞI REPREZENTANŢII CONSILIULUI EUROPEI AU DISCUTAT DESPRE CONSOLIDAREA MĂSURILOR DE ÎNCREDERE ÎNTRE CHIŞINĂU ŞI TIRASPOL

12 aprilie, 2018

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic s-a întâlnit miercuri cu şefa Direcției măsuri de consolidare a încrederii din cadrul Consiliului Europei (CoE), Anna Capello, însoțită de către consilierul politic Myrtia Murgia.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la Biroul Politici pentru Reintegrare, principalul subiect al discuțiilor a vizat perspectivele de implementare a unor proiecte pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii, finanţate prin intermediul Planului de acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei 2017-2020, aprobat de către Comitetul de Miniștri al CoE la 1 februarie 2017.

„Totodată, au fost trecute în revistă unele proiecte de succes aflate la etapa de aplicare practică, ca de exemplu, workshop-urile organizate pentru profesorii de limbă engleză de pe ambele maluri ale Nistrului în perioada 23-25 august și 28-30 noiembrie 2017 la Centrul European de Limbi Moderne din oraşul Graz, Austria”, se menţionează în comunicat.

În cadrul întrevederii a fost punctată necesitatea dezvoltării proiectelor pe componenta îmbunătățirii interacțiunii între organizațiile mediului asociativ de pe ambele maluri și a promovării drepturilor omului în regiunea transnistreană, cu accente primordiale pe apărarea drepturilor inalienabile ale copiilor, persoanelor social-vulnerabile și celor cu dizabilități, dar și a garantării respectării tuturor drepturilor universal recunoscute (la educație, libera circulație etc.), cu examinarea posibilității de extindere a prevederilor Convenției CoE pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (semnat la Lanzarote, la 25 octombrie 2007) în raioanele de est ale țării.

„De asemenea, au fost apreciate recomandările și comentariile formulate în anul 2016 de către experții CoE într-un raport privind asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafia latină în regiunea transnistreană”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, aceste recomandări vor fi luate în considerare de către autoritățile de profil ale Republicii Moldova.

Părţile au salutat inițiativa Consiliului Europei de a organiza în luna iunie curent o tabără de pace cu genericul „Youth peace camp” cu participarea elevilor și tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.