Transnistria şi Găgăuzia

ÎNTREVEDEREA PREŞEDINTELUI MOLDOVEI ŞI A LIDERULUI TRANSNISTRIEI ESTE PLANIFICATĂ PENTRU 29 OCTOMBRIE

18 octombrie, 2019

Întrevederea Preşedintelui Moldovei şi a liderului Transnistriei este planificată pentru 29 octombrie. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a comunicat Igor Dodon pe pagina sa de facebook.

Potrivit lui, vineri el a discutat cu vicepremierul pentru reintegrare, Vasile Șova, subiectele care vor fi puse în discuţie la întrevederea din 29 octombrie. Totodată, au fost discutate subiecte legate de pregătirile pentru conferința din Bavaria dedicată problematicii transnistrene, care va avea loc la începutul lunii noiembrie.

„În cadrul dialogului am discutat pe marginea chestiunilor fixate în proiectul de Protocol privind bilanțul reuniunii în formatul „5+2“, care a avut loc în perioada 8-9 octombrie, la Bratislava. În mod separat, am abordat subiectul reluării activității Mecanismului de coordonare a pozițiilor cu privire la soluționarea diferendului transnistrean. Am menționat tendințele pozitive în activitatea acestui Mecanism, din cadrul căruia fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor guvernamentale”, a remarcat Dodon.

Mecanismul de coordonare cu participarea reprezentanților administrației prezidențiale, Guvernului și Parlamentului a fost aprobat pe 22 februarie 2017 în cadrul unei întâlniri a lui Igor Dodon cu premierul şi speakerul de atunci Pavel Filip și Andrian Candu. În cadrul mecanismului, ei au convenit să coordoneze pozițiile pentru a elabora până la sfârșitul anului 2017 un proiect de lege privind statutul regiunii transnistrene. Însă documentul aşa şi nu a fost elaborat, iar Mecanismul de coordonare a încetat să funcționeze.

În ultimele săptămâni, Guvernul a criticat poziția Președintelui cu privire la reglementarea transnistreană, precum și discursul său la Adunarea Generală a ONU. Premierul Maia Sandu consideră că, în prezent, nu există condiții pentru reglementarea transnistreană, iar pentru crearea lor este necesară distrugerea schemelor de corupție la care participă politicieni interesați de pe ambele maluri ale Nistrului.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.