Transnistria şi Găgăuzia

TRANSNISTRIA CONSIDERĂ CĂ PROCESUL DE COORDONARE A PROTOCOLULUI DE LA BRATISLAVA ESTE TERGIVERSAT ÎN MOD NEJUSTIFICAT

04 decembrie, 2019

Procesul de coordonare a protocolului final al reuniunii de la Bratislava în formatul „5+2” „este tergiversat, căci un set întreg de probleme în cadrul reglementării relaţiilor moldo-transnistrene rămân a fi nesoluţionate, iar unele chestiuni devin şi mai acute”.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la MAE al autoproclamatei RMN, o asemenea opinie a fost exprimată în ajun de șeful instituţiei, Vitalii Ignatiev, în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Klaus Neukirch.

În cadrul discuției despre situația în procesul de negocieri, el a atras atenția asupra unor probleme precum „închiderea conturilor întreprinderilor transnistrene în băncile moldovenești și obstacolele pentru participarea șoferilor transnistreni în traficul internațional”.

Referindu-se la prioritățile Transnistriei în procesul de negocieri pentru viitorul apropiat, Ignatiev a evidenţiat „problema permiselor de conducere, a importului de mărfuri în Transnistria după 1 februarie 2020, ținând cont de controlul moldo-ucrainean la frontiera Transnistriei cu Ucraina, a telecomunicațiilor, a băncilor, a închiderii dosarelor penale motivate politic”.

În acest context, negociatorul principal al Transnistriei „a subliniat necesitatea desfăşurării cât mai curând a unei întâlniri a reprezentanților politici ai părţilor”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.04 17:55 Nina
    Poezd uje uehal, zacem bejati emu vsled?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.