Transnistria şi Găgăuzia

EXPERT TRANSNISTRIAN: SITUAȚIA PREELECTORALĂ NU ÎI VA PERMITE LUI IGOR DODON SĂ FACĂ CONCESII PENTRU TIRASPOL

03 august, 2020

Situaţia preelectorală din Moldova, cel mai probabil, nu îi va permite Preşedintelui Igor Dodon să meargă în întâmpinarea Tiraspolului în ce priveşte soluționarea problemelor abordate de acesta. Opinia respectivă a fost exprimată într-un interviu pentru „Politnavigator” de către directorul Institutului de Cercetări Socio-Politice și Dezvoltare Regională (Tiraspol) Igor Șornikov, care a comentat întâlnirea de săptămâna trecută a liderilor Moldovei și Transnistriei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a declarat că „este dificil de vorbit despre acțiuni reale şi concrete, în condiţiile în care una dintre părți a intrat deja de mult în euforia electorală”.

„Transnistria, desigur, este interesată să rezolve o serie de probleme din lista care a fost discutată în cadrul reuniunii: deblocarea posibilităţii de a folosi cardurile bancare ale sistemelor internaționale Visa și MasterCard în Transnistria, telecomunicațiile, deschiderea liniei de troleibuz Bender-Varniţa-Severnîi, precum și problema dosarelor penale. Cu toate acestea, orice compromisuri cu Transnistria vor provoca o avalanşă de critici din partea forţelor politice de dreapta și vor fi considerate o trădare a intereselor Moldovei”, a spus expertul, menționând că orice mișcare venită în întâmpinare „poate fi folosită de opoziție drept prilej pentru a-i readuce pe combatanți în piață”.

În același timp, potrivit lui, „anumite progrese în problemele prezente pe ordinea de zi nu pot fi negate complet: acestea sunt posibile dacă părțile vor ajunge la un acord privind participarea transnistrenilor la alegerile moldovenești”.

„Faptul că întâlnirea a avut loc într-o atmosferă destul de calmă și că pe parcursul acesteia au fost discutate probleme diverse, inclusiv cele din pachetul Berlin Plus, poate însemna că Dodon a fost capabil să obțină un atu semnificativ în campania sa electorală. Niciunul dintre concurenții săi nu au nicio idee în programul lor despre ce să facă cu Transnistria. Și Dodon şi-a tras de partea sa formatul „5+2”, a cărui eficiență este, deja de mult timp, discutabilă. De remarcat că întâlnirea a avut loc cu participarea reprezentanților politici ai părţilor și a șefilor instituţiilor responsabili de domeniile relevante. Adică, acum, Chișinăul și Tiraspolul pot dialoga la obiect, fără supravegherea observatorilor occidentali. Și acesta, în opinia mea, este cel mai important rezultat al întâlnirii”, a subliniat Șornikov.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.08.03 12:24 Stas
    Nu cred ca asa si este in viata reala dinyte noi si ei...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.