Transnistria şi Găgăuzia

SOVIETUL SUPREM AL TRANSNISTREI A ADOPTAT O DECLARAȚIE DE ANGAJAMENT FAȚĂ DE PRINCIPIUL NEUTRALITĂȚII ȘI PĂSTRĂRII PĂCII

29 iunie, 2022

Sovietul suprem al republicii transnistrene nerecunoscute a adoptat miercuri o declarație de angajament față de principiul neutralității și păstrării păcii. Potrivit Infotag, în declarația care a fost adoptată în unanimitate miercuri, deputații transnistreni au cerut țărilor vecine „să prevină escaladarea situației din această regiune”.

Deputații de la Tiraspol au apreciat drept „neîntemeiate orice declarații ale oficialilor ucraineni cu privire la posibilitatea oricăror acțiuni agresive – atât din partea Transnistriei, cât și din partea personalului militar rus staționat pe teritoriul acesteia”.

În document se subliniază că „conducerea și deputații legislativului n-au urzit niciodată planuri agresive împotriva țărilor vecine sau ai altor membri ai comunității internaționale”.

Deputații au dat asigurări că Sovietul suprem „stă ferm pe poziția de susținere neclintită a modalităților de negociere în procesul de reglementare a relațiilor cu Republica Moldova, pe baza opiniei și voinței poporului”.

„De asemenea, susținem un dialog constructiv cu Ucraina, cu care Transnistria are ample legături istorice, etnice, economice și culturale”, au conchis deputații.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.