Cultură şi sport

​CUPLURILE INFERTILE POT BENEFICIA DE O PROCEDURĂ DE FERTILIZARE IN VITRO GRATUITĂ

24 februarie, 2017

Cuplurile infertile pot beneficia de o procedură de fertilizare in vitro gratuită, în baza poliței de asigurare medicală. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a comunicat într-o conferinţă de presă că această măsură este valabilă înceând de vineri. Potrivit regulamentului, familiile asigurate medical, care doresc să beneficieze de această procedură, trebuie să se adreseze medicului de familie, care va deschide un dosar și va elibera bilete de trimitere pentru efectuarea investigațiilor medicale la medicul urolog sau ginecolog. Ulterior, dosarul va fi depus de către cupluri la comisia de evaluare din cadrul Centrului de sănătate și reproducere genetică medicală din cadrul Institutului Mamei și Copilului. Comisia va aproba acordarea procedurii gratuite, iar cuplurile vor alege singure instituția care va realiza procedura in vitro. Procedura de fertilizare, care costă 31,729 lei, va fi achitată integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină. În acelaşi timp, cheltuielile ce țin de medicamentele necesare pentru tratarea cuplurilor, care se pot ridica până la 25 mii lei, vor fi suportate de beneficiari. Conform datelor Ministerului Sănătății, circa 140 mii de cupluri din țară sunt infertile și au nevoie de procedură de fertilizare in vitro

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.