Cultură şi sport

IGOR DODON: CREDINŢA ESTE PILONUL DE BAZĂ ŞI SURSA DE VALORI A POPORULUI MOLDOVENESC

04 august, 2017

Preşedintele Igor Dodon consideră că "credinţa este pilonul de bază şi sursa de valori a poporului moldovenesc". Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris pe pagina sa de facebook, făcând totalurile vizitei sale pe Muntele Athos.

"Am vizitat în 3 zile 12 locaşuri sfinte de pe Sfântul Munte Athos. A fost o experienţă inedită de a vedea această fortăreaţă a ortodoxiei unde sunt construite 20 de mănăstiri ortodoxe. Muntele Athos are semnificaţii profunde în rândul ortodocşilor, şi nu numai. Credincioşii din toată lumea fac eforturi pentru a ajunge să se roage în acest loc sfânt. Regiunea este încărcată de spiritualitate şi emoţie şi oricine a ajuns aici a plecat cu o linişte sufletească pe care nu o poţi dobândi nicăieri în lume. Am participat la slujbele religioasele. Ne-am rugat pentru bunăstare, pace şi prosperitate în ţara noastră. Poporul moldovenesc, cultura şi statalitatea acestuia s-au format sub influenţa credinţei ortodoxe", a scris Dodon.

El a menţionat că "va păstra şi promova valorile creştin-ortodoxe, care reprezintă fundamentul spiritual al statalităţii şi identităţii Moldovei".

În timpul călătoriei sale, Igor Dodon a descris detaliat pe pagina sa de facebook mănăstirile vizitate.

Joi, el a scris că la Mănastirea Iveron a întâlnit o grupă de creştini din Romania, căreia a dăruit câteva maiouri cu inscripţia "Iubesc Moldova", în care erau îmbrăcaţi mebrii delegaţiei RM.

Din Grecia Preşedintele Igor Dodon va efectua o vizită în Iran, unde va participa la ceremonia de inaugurare a Preşedintelui, Hassan Rouhani. La Teheran Dodon se va întâlni cu viceprim-ministru Dmitri Rogozin, care recent a fost declarat persoană non grata.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.08.04 15:13 Galina
    Dumnezeu este cu dl Dodon?
  2. 2017.08.04 15:16 Trofim
    Credicesii place asa ceva ce face dl Dodon.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.