Cultură şi sport

PREŞEDINTELE MOLDOVEI S-A ÎNTÂLNIT LA MOSCOVA CU PATRIARHUL KIRIL

14 iunie, 2018

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, s-a întâlnit la Moscova cu Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a comunicat pe pagina sa de facebook.

„Am avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril. Am discutat mai multe chestiuni, principala dintre ele vizând lupta pentru ocrotirea și promovarea valorilor familiale tradiţionale”, a menţionat Dodon.

El l-a informat pe Patriarhul Kiril despre felul în care decurge pregătirea către Congresul Mondial al Familiilor, care va avea loc la Chişinău în luna septembrie.

„În acest context, am discutat detalii ce ţin de vizita pastorală a Patriarhului la Chişinău şi participarea la Congres. I-am dorit Sanctităţii Sale multă sănătate şi l-am asigurat de ataşamentul poporului nostru pentru credinţa ortodoxă”, a scris Dodon.

După cum a informat anterior INFOTAG, Igor Dodon a plecat la Moscova pentru a participa joi la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal. În ajun el împreună cu alţi invitaţi şi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la un concert în Piaţa Roşie.

Joi seara, la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial vor participa liderii a 17 state, în general din țările CSI și America Latină. Printre invitaţi se numără şefii de stat din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Bolivia, Kazahstan, Kârgâzstan, Coreea de Nord, Liban, Moldova, Panama, Paraguay, Rwanda, Arabia Saudită, Tadjikistan, Uzbekistan, precum și preşedinţii Abhaziei și Osetiei de Sud, care nu sunt nerecunoscute de comunitatea mondială. China va fi reprezentată de președintele Prezidiumului Adunării Populare Supreme, Kim Yong Nam.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2018.06.14 16:40 Irina
    Kak to eto smahivaet na perebor uje.
  2. 2018.06.14 16:43 Victor
    Im place ca dl Dodon sa face asta cu toata responsibilitatea si sinceritatea.
  3. 2018.06.15 10:14 Svetlana
    Dodon trebue sa face tot posibil ca relatiile nostra cu Rusia sa fie pastrata!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.