Cultură şi sport

CU AJUTORUL UE, ÎN SATUL CARMANOVA DIN TRANSNISTRIA A FOST REPARATĂ CASA DE CULTURĂ

06 noiembrie, 2018

În satul Carmanova din raionul Grigoriopol din stânga Nistrului a fost reparată Casa de cultură. Edificiul a fost renovat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, oferit prin Programul „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Surse din cadrul PNUD Moldova au comunicat agenţiei INFOTAG că Uniunea Europeană a alocat fonduri în valoare de 150,8 mii de euro pentru renovarea clădirii, care a fost construită în 1970 și nu a fost reparată niciodată.

„Satul Carmanova a fost fondat acum 200 de ani de nemți, în mare parte din Germania și Franța (Alsacia), precum și de familii din Polonia și Ungaria. Primul nume al localității este Neudorf. Renovarea casei de cultură în acest sat are o însemnătate deosebită pentru Uniunea Europeană și statele membre: este un simbol al istoriei comune cu acest teritoriu și localnicii săi, și o dovadă a faptului că această istorie comună continuă zi de zi, inclusiv prin efortul de a îmbunătăți condițiile pentru populația locală”, a declarat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Edificiul a fost conectat la rețele de apeduct, canalizare și este dotat cu un sistem modern de încălzire. Datorită temperaturii constante, picturile, costumele și alte articole sunt păstrate în condiții adecvate.

Casa de cultură din Carmanova este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.06 18:50 Boris
    Separatistii vor in Rusia da banii eau frumos si de la UE, cum asta?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.