Cultură şi sport

AMBASADORUL JAPONIEI YOSHIHIRO KATAYAMA A REPREZENTAT DEMN MOLDOVA LA PRESTIGIOSUL TURNEU INTERNAȚIONAL DE DANS

15 august, 2022

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei la Chișinău, Yoshihiro Katayama, a reprezentat demn Moldova la prestigiosul turneu internațional de dans . Potrivit INFOTAG, împreună cu partenera sa de dans Irina Brînzari, el s-a clasat în semifinală, pe locul 10 din 97, la categoria Senior IV Standard, fiind unica pereche de dansatori din Republica Moldova, la categoria menționată.

„German Open Championships” este organizat timp de decenii și reprezintă un eveniment important pentru lumea dansului sportive, fiind cel mai mare turneu de dans din lume pentru amatori și profesioniști în dansuri standarte și latino-americane.

Yoshihiro Katayama a declarat recent într-un interviu că dansul sportiv este principalul său hobby. Diplomatul practică acest sport din 2004, când a devenit ambasadorul Japoniei în Ucraina și, concomitent, în Moldova. Domnul Katayama este membru al clubului „Codreanca”, este membru al Federației Dansurilor Sportive din Moldova și va reprezenta republica la competițiile internaționale, alături de Irina Brînzari.

„Dansul sportiv este hobby-ul meu, care îmi permite să mă dezvolt și să mă perfecționez. Mă bucur că sunt ambasadorul Japoniei în Moldova, unde există o tradiție bogată și o adevărată cultură a dansului. Sper că alături de partenera mea Irina Brînzari voi putea continua să performez și după finalizarea misiunii mele diplomatice la Chișinău”, a spus diplomatul.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2022.08.19 10:17 Cezar
    Bravisimo, dl ambasador!
  2. 2022.08.19 10:26 Grigore
    Dl ambasador face minuni!!!
  3. 2022.08.19 14:56 Xoria
    Bravo!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.