Cultură şi sport

​PRECONIZĂM SĂ FORMĂM REZERVELE SPORTIVE DIN MOLDOVA PRIN EXEMPLUL AUSTRIEI – DMITRI TORNER

12 aprilie, 2024

Klaudia Tanner, ministrul Apărării al Austriei și Dmitri Torner, președintele Asociației Sporturilor de Iarnă din Republica Moldova, la întrevederea de la Ministerul Apărării al Austriei. Viena, 10 aprilie 2024

Dmitri Torner, Președintele Asociației Sporturilor de Iarnă din Republica Moldova, a avut o întrevedere cu Klaudia Tanner, Ministrul Apărării al Austriei. Întâlnirea a avut loc la Viena, la 10 aprilie.

Despre aceasta a anunțat Dmitri Torner pe pagina sa de Facebook.

Subiectul principal de pe agenda zilei a fost perspectiva de cooperare în domeniul sportului. Părțile au discutat despre oportunitatea unei colaborări dintre Asociația Sporturilor de Iarnă din Republica Moldova și Asociația Sportivă a Armatei din Austria (ÖHSV), care funcționează pe lângă Ministerul Apărării al Austriei.

Partea austriacă și-a exprimat interesul în ce privește stabilirea unui dialog. S-a remarcat faptul că Austria are o experiență considerabilă în domeniul sportului, pe care intenționează s-o împărtășească cu Moldova.

În cadrul întrevederii, Dmitri Torner a menționat că Austria a reușit să construiască un model de succes al formării rezervelor sportive în baza cluburilor din componența ÖHSV, care, la fel, contribuie la promovarea sportului de performanță.

„Ne interesează experiența de succes a Asociației Sportive a Armatei Austriece și am dori să implementăm anume acest model în dezvoltarea Asociației Sporturilor de Iarnă din Republica Moldova, inclusiv în contextul formării rezervelor sportive, educației patriotice și angajării sportivilor”, a declarat Dmitri Torner.

În timpul cel mai apropiat, va avea loc vizita reprezentanților Asociației Sporturilor de Iarnă din Republica Moldova la tabăra exclusivă de formare a biatloniștilor din Hochfilzen, unde are loc pregătirea sportivilor din cadrul Asociației Sportive a Armatei Austriece, cu scopul de a lua cunoștință de condițiile procesului de antrenamente.

De asemenea, s-a discutat despre perspectiva elaborării unui acord dintre asociații pentru realizarea cooperării ulterioare și pentru schimb de experiență.

La întrevedere, părțile au subliniat importanța continuării interacțiunii în cadrul proceselor de integrare a Republicii Moldova în comunitatea europeană.

„Tindem spre familia europeană și ne dorim să dezvoltăm cooperarea în toate domeniile – și în sport, și în securitate. Sperăm că vom reuși să preluăm experiența Austriei pentru a implementa pregătirea sportivă în Moldova", a concluzionat Torner.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2024.04.12 11:16 Ana
    Bravo dl Torner, asa si trebue!
  2. 2024.04.12 11:19 Valeriu
    Dl Torner este in starea cautarii solutii bune, ce nu este rau de loc...
  3. 2024.04.12 13:39 Serafim
    Vrem se vedem si rezultate frumoase!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.