Finanţe

​CNPF A AUTORIZAT REORGANIZAREA CET-2 CHIȘINĂU PRIN ABSORBȚIA SOCIETĂȚII CET-1

25 septembrie, 2014

CET-2 Chișinău va fi reorganizată prin fuziune (absorbția) cu CET-1. Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat reorganizarea.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la un comunicat al CNPF, tot Consiliul de Administrație a înregistrat majorarea capitalului social al CET-2 cu peste 159,2 mil. lei prin plasarea în cadrul unei emisiuni suplimentare a 15,9 mil. de acțiuni ale societății cu valoarea nominală de 10 lei, din contul aporturilor nebănești.

Anterior, decizia de reorganizare a CET-2 prin absorbția societății CET-1 a fost aprobată de Guvern la propunerea Ministerului Economiei, deoarece hotărârea precedentă de reorganizare a întreprinderilor din complexul termoenergetic al Chișinăului prin înființarea pe baza acestora a întreprinderii noi „Termoelectrica” a fost contestată în instanţa de judecată de către un consilier municipal.

Ca urmare, procedura de comasare a întreprinderilor a fost oprită. „Termocom”-ul a fost declarat falit și a început procedura de insolvabilitate a acestuia.

După reorganizare, CET-2, fiind creditorul principal, va primi activele „Termocomа”-ului și speră să beneficieze de un credit de la Banca Mondială în valoare de $40 mil., pentru investiții în sistemul de termificare centralizată al municipiului și rezolvarea problemelor cu datoriile complexului energetic.

Se presupune că BM va avea și calitatea de garant al întreprinderii în relația cu „Moldovagaz”, care este creditorul principal al complexului termoenergetic al capitalei ($80 mil.).

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.