Finanţe

​UN GRUP DE ACŢIONARI AI VICTORIABANK CER IMPLICAREA BERD-ULUI ÎN CONFLICTUL CU MANAGERII BĂNCII

09 octombrie, 2014

Un grup de acţionari ai băncii comerciale Victoriabank SA a trimis o scrisoare deschisă Preşedintelui Băncii Europe pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, în care BERD este rugată să se implice în conflictul apărut în anul curent între o parte dintre acţionarii băncii şi managerii acesteia.

După cum transmite „INFOTAG”, autorii scrisorii adresate BERD şi publicate joi în presa de la Chişinău, vorbesc despre un „atac raider” împotriva băncii în care ar fi implicaţi unii politicieni din Moldova.

Semnatarii scrisorii cer BERD-ului să ofere „suportul necesar Consiliului de Administraţie ales legal, inclusiv de BERD (la 6 februarie 2014 – „I”), prioritate a căruia este apărarea intereselor acţionarilor şi dezvoltarea de mai departe a băncii”.

„Considerăm că implicarea BERD-ului, în calitate de acţionar care deţine cea mai mare cotă în capitalul statutar al Victoriabank, va pune capăt jefuirii băncii, iar la conducerea acesteia vor fi numite persoane demne de încrederea acţionarilor şi care vor corespunde din punct de vedere al eticii profesionale statutului de bancher”, se mai spune în scrisoare.

„INFOTAG” precizează: Situaţia de conflict din Victoriabank a apărut la sfârşitul verii 2014, când Consiliul de Administraţie al băncii, ales pe 6 februarie 2014, nu a prelungit contractele de muncă cu trei manageri din patru. Este vorba despre preşedintele Natalia Politov-Cangaş, prim-vicepreşedintele Corneliu Ghimpu şi vicepreşedintele Ludmila Vangheli. Contractele lor expirau la 23 septembrie. În legătură cu această decizie a consiliului de acţionari managerii au solicitat executarea condiţiilor contractuale în ceea ce priveşte achitarea compensaţiilor, legate de „întreruperea carierei bancherului”. Conform condiţiilor contractelor, preşedintelui şi primului adjunct li se prevede achitarea a câte 24 salarii lunare, iar vicepreşedintelui - 12 salarii.

Conform informaţiilor neoficiale, Consiliul de Administraţie a refuzat să îndeplinească această condiţie din contract, creând o comisie specială pentru verificarea activităţii managerilor băncii din ultimii ani. Încă până la efectuarea verificărilor, unii membri ai consiliului au declarat că vor transmite rezultatele verificării la procuratură pentru tragerea managerilor la răspundere.

În mijlocul conflictului judecătoria sect. Buiucani în baza recursului unui acţionar al Victoriabank a emis o decizie, conform căreia Consiliul de Administraţie al băncii a fost ales pe 6 februarie 2014 cu încălcări, ceea ce i-a oferit judecătorului temeiuri „de a sista competenţele membrilor consiliului de acţionari”. În această situaţie managerii băncii pe 24 septembrie au continuat exercitarea atribuţiilor lor, neavând cui să transmită conducerea băncii, deoarece Consiliul de Administraţie, conform deciziei de judecată, nu are competenţe. O astfel de evoluţie a situaţiei consiliul de acţionari l-a calificat drept „atac raider”, deşi proprietarii băncii nu s-au schimbat. Totodată, ambele părţi îşi apără drepturile în instanţele de judecată.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.