Finanţe

​MISIUNEA FMI ŞI GUVERNUL MOLDOVEI AU CONVENIT ASUPRA SEMNĂRII UNUI NOU PROGRAM PENTRU MOLDOVA

27 iulie, 2016

Misiunea FMI şi autorităţile moldoveneşti au convenit asupra semnării unui nou program pentru Moldova, care prevede implementarea unor reforme economice şi finanţare de trei ani prin intermediul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF). Potrivit agenţiei „INFOTAG”, despre aceasta se vorbeşte în comunicatul de presă al FMI, răspândit de reprezentanţa FMI la Chişinău.

Comunicatul de presă conţine declaraţia d-nei Ivanna Vladkova-Hollar, care a condus Misiunea FMI aflată în Moldova în perioada 5-15 iulie.

„Accesul la finanțare se propune a fi stabilit la un nivel de 75% din cota Moldovei la FMI (129 mil. DST sau circa 179 mil. dolari SUA). Acest acord la nivel de personal va trebui să fie aprobat de conducerea FMI și de Consiliul Executiv. Examinarea chestiunii în cauză la Consiliul Executiv se preconizează pentru luna octombrie curent, în cazul în care autoritățile vor implementa setul de acțiuni prioritare. Noul aranjament financiar ECF/EFF va avea ca scop prioritar ameliorarea rapidă și în avans a situației ce ține de guvernarea în sectorul financiar și cadrul de supraveghere a acestui sector. Noul program va juca un rol catalizator în vederea deblocării suportului de la donatori și susținerii dezvoltării economice”, se vorbeşte în declaraţie.

Misiunea subliniază două sarcini prioritare, care urmează a fi îndeplinite de autorităţile moldoveneşti.

Prima: Politici de asigurare a stabilității macroeconomice și financiare. Programul are ca scop abordarea vulnerabilităților infiltrate de mult timp în structura netransparentă a acționarilor băncilor și cadrul slab de supraveghere și de reglementare a sectorului financiar din Republica Moldova. Politica monetară va fi axată în continuare pe menținerea stabilității prețurilor în contextul regimului flexibil al ratei de schimb. Politica fiscală se va concentra pe utilizarea chibzuită a limitelor disponibile de finanțare, în vederea consolidării investițiilor publice și susținerii obiectivelor sociale și de dezvoltare.

„A doua: Reforme structurale de facilitare a creșterii economice. Programul autorităților, susținut de aranjamentul ECF/EFF face parte dintr-un cadru mai amplu de dezvoltare care va pune Moldova pe făgașul unei creșteri durabile și incluzive cu suportul celorlalți parteneri internaționali. Reformele structurale vor avea ca scop ameliorarea mediului de afaceri, atragerea investițiilor și sporirea potențialului de creștere economică a Moldovei. Măsurile inițiale vor sprijini eforturile autorităților de luptă împotriva corupției, politica durabilă din sectorul energetic și agenda de reforme bugetar-fiscale, în special ce țin de mobilizarea veniturilor, sporirea eficienței cheltuielilor precum și diminuarea riscurilor bugetar-fiscale”, se subliniază în Declaraţie.

Misiunea FMI şi-a încheiat lucrul în Moldova pe 15 iulie, după care negocierile au continuat de la Washington, prin conferinţe video.

Pentru Guvernul Pavel Filip, format la începutul anului 2016, este foarte importantă semnarea Memorandumului cu FMI, pe care îl apreciază drept „lumina de la sfârşitul tunelului pentru Moldova”. De acest document depinde sprijinul financiar pentru RM din partea partenerilor externi, în special a Băncii Mondiale (BM) şi Uniunii Europene (UE). Asistenţa din partea lor a fost suspendată din mijlocul anului 2015 în semn de protest faţă de furtul din bănci a peste $1 mlrd. BM şi UE atunci au declarat că ajutorul va fi reluat dacă Guvernul va avea semnat un Memorandum cu FMI.

Guvernul spera că în anul 2016 va fi aprobat programul de cooperare pentru trei ani cu FMI, care va avea o componentă financiară de circa $250 mil., pentru ca prin intermediul acesteia să aducă economia în albia dezvoltării durabile şi stabilităţii financiare. În pofida faptului că suma este mai mică, Guvernul este de părere că prin aceasta vor putea fi soluţionate sarcinile urgente deja în anul curent. În particular, după deblocarea relaţiilor cu FMI Moldova speră la ajutorul Uniunii Europene, României şi altor state care au aşteptat rezultatele negocierilor dintre Chişinău şi FMI.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.