Finanţe

GUVERNUL A MAJORAT CU 50 MII LEI CUANTUMUL MAXIM AL FINANȚĂRII ALOCATE DIN CONTUL PROGRAMULUI ”PARE 1+1”

11 august, 2017

Guvernul a aprobat în ajun hotărârea privind majorarea cuantumului maxim al finanțării nerambursabile alocate din contul Programului ”PARE 1+1” de la 200 mii lei la 250 mii lei.

Potrivit agenției INFOTAG, majorarea plafonului finanțării nerambursabile a fost recomandată în Studiul privind eficientizarea Programului „PARE 1+1”, elaborat de către experții Uniunii Europene în cadrul suportului oferit de DCFTA.

Autorii proiectului explică că la un leu obținut sub formă de finanțare nerambursabilă se investesc 3 lei în dezvoltarea afacerii. Conform datelor Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pe parcursul anului 2016 au fost finanțate 346 de proiecte în sumă totală de 66,97milioane lei, ceea ce va favoriza investiții în economia națională de 248,5 milioane lei.

Viceprim-ministrul, ministru al Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, menționat că Programul „PARE 1+1” contribuie în mod direct la realizarea obiectivului de politică socio-economică, inclusiv prin creșterea investițiilor productive în activitățile de afaceri din Moldova provenite din remitențe, sprijinirea la întoarcerea lucrătorilor migranți, precum și susținerea familiilor dependente de mijloacele financiare provenite din remitențe în generarea de investiții.

”Programul „PARE 1+1” se bucură de un interes sporit în rândul migranților şi rudelor acestora, fapt care determină creșterea constantă a numărului de persoane interesate de a se reîntoarce acasă ori de a investi remitențele în crearea şi dezvoltarea unei afaceri proprii”, a accentuat ministrul Octavian Calmîc.

Programul „PARE 1+1” a fost lansat în anul 2010 pentru o perioadă de cinci ani, ulterior, a fost prelungit până în anul 2018. Acesta are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

În acest an bugetul pentru implementarea programului constituie 40 mil. lei, la fel ca și în 2016. De la începutul anului deja au fost semnate peste 110 acorduri de finanțarea în valoare totală de aproximativ 23 mil. lei.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.