Finanţe

​ MINISTERUL FINANŢELOR A OBŢINUT ÎN BUGET 204,9 MIL. LEI ($11,5 MIL.) DIN PLASAREA VMS

23 august, 2017

Cererea băncilor la valorile mobiliare de stat (VMS) propuse spre plasare de către Ministerul Finanţelor a depăşit suma de 100 mil. lei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, la licitaţia de marţi, 22 august, Ministerul Finanţelor a plasat hârtii de valoare în sumă de 204,9 mil. lei, oferta fiind de 170 mil. lei. Indicele mediu al rentabilităţii a constituit 6,69-6,96%, fiind puţin mai mic comparativ cu rentabilitatea de săptămâna trecută.

Oferind obligaţiuni de stat pe un termen de doi şi trei ani cu o dobândă fixă de 7%, emitentul a reuşit să plaseze hârtii în sumă de 11,8 mil. lei pe un termen de doi ani şi cu o dobândă de 7,12%, iar hârtiile cu un termen de trei ani au fost plasate în sumă de 11,8 mil. lei, însă cu o dobândă de 7,33%.

Solicitaţi de corespondentul INFOTAG să comenteze situaţia, experţii şi participanţii profesionişti ai pieţei de capital susţin că, odată cu încetinirea creşterii inflaţiei, cu creşterea stabilă minimală a economiei şi cu creşterea lentă a portofoliului de credite, rentabilitatea VMS se stabilizează şi va varia la nivelul de 6,2-6,8%.

„Rata dobânzii poate fi influenţată doar de o creştere bruscă a creditării sectorului real al economiei, unde băncile îşi vor trimite cei mai mulţi bani şi astfel va scădea cererea la valorile mobiliare de stat. Teoretic, acest lucru nu va permite diminuarea dobânzilor la ele”, a spus interlocutorul agenţiei.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.08.23 16:16 Stas
    De ce emitent emita atit de mult hirtii, ce nu sa ajunge 170 000 000 de lei?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.