MAIB SOCIAL

Finanţe

AMCHAM MOLDOVA SUSȚINE NOUA LEGE CU PRIVIRE LA ORGANIZAŢIILE DE CREDITARE NEBANCARĂ, CARE VA INTRA ÎN VIGOARE ÎNCEPÂND CU 1 OCTOMBRIE

26 septembrie, 2018
<mt_str50>

Camera de Comerţ Americană din Moldova (AmCham Moldova) afirmă că sectorul de microfinanţare din Moldova urmează a fi mult mai competitiv după intrarea în vigoare a noii legi cu privire la organizaţiile de creditare nebancară, începând cu 1 octombrie.

Într-o discuție cu reporterul INFOTAG, expertul financiar Adrian Gheorghiţă a menționat că AmCham Moldova a susţinut iniţiativa Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) de a introduce reglementări instituţionale în sectorul microfinanţării şi leasingului.

„Sperăm că învestirea CNPF cu atribuţii de supraveghere a activităţii organizaţiilor de creditare nebancară va permite sectorului o tranziţie de la creşterea cantitativă la cea calitativă. Pentru societăţile care intenţionează să obţină statutul de „Organizaţie de Creditare Nebancară” (OCN) sunt stabilite cerinţe suplimentare, de exemplu, respectarea unui minim de standarde prudenţiale, transparentizarea structurii de proprietate şi respectarea unor exigenţe faţă de administratori etc. În acelaşi timp, pe viitor, statutul de OCN va permite extinderea listei de servicii financiare furnizate, precum şi sporirea transparenţei întregului sector”, a spus expertul.

Potrivit lui, noile amendamente vor fi implementate gradul, în consecință, acestea nu vor afecta activitatea organizațiilor din domeniul creditării nebancare.

„De exemplu, cerințele față de capitalul social minim și capitalul propriu vor fi aplicate abia începând cu data de 1 ianuarie 2021. La acest capitol, CNPF a propus o trecere graduală la cerinţele faţă de capitalul social minim. Pentru prima perioadă este prevăzut un capital social minim de 100 mii lei, cerinţă care este mai mult decât fidelă companiilor ce activează astăzi în domeniul microfinanţării şi leasingului”, a menționat Gheorghiţă.

Potrivit lui, în ceea ce priveşte cerinţele faţă de capitalul propriu, astăzi acest indicator se autoreglementează, fiind impus un raport minim mult mai dur dintre capitalul propriu şi totalul activelor de către creditorii acestor organizaţii.

„Prin urmare, cred că majoritatea organizaţiilor cu adevărat funcţionale vor fi încă reînregistrate în prima jumătate a anului 2019”, a spus el.

Întrebat despre inițiativa legislativă privind transparenţa dobânzilor la microfinanţări, Adrian Gheorghiţă a menționat că „în acest exerciţiu, AmCham Moldova a pledat pentru calitatea amendamentelor propuse în cadrul iniţiativei legislative, acestea fiind adoptate pe data de 4 iunie”.

Potrivit lui, există debitori de rea credinţă, care în anumite circumstanţe fac abuz de anumite ambiguităţi legislative.

„Respectivele norme se referă atât la transparenţa dobânzilor la împrumuturile oferite de organizaţii de microfinanţare, dar şi la creditele furnizate de bănci, existând practici mai puţin oneste în ambele industrii. Majorarea penalităţilor au un rol de descurajare a încălcării legislaţiei privind contractele de credit cu consumatorii, dar lipseşte o abordare exhaustivă a problemei. Pledăm pentru dezvoltarea unor programe de educaţie financiară a populaţiei, în vederea sporirii gradului de înţelegere a angajamentelor asumate în cadrul contractelor de credit”, a spus expertul din cadrul AmCham Moldova.

INFOTAG precizează: Noua lege care va reglementa activitatea organizaţiilor de creditare nebancară a fost propusă de CNPF având drept obiectiv reedificarea cadrului juridic în materie de creditare nebancară şi, implicit, restructurarea entităţilor-operatori pe piaţă, dar şi recalibrarea acestui sector, prin diminuarea riscurilor sistemice şi protecţia drepturilor consumatorilor de servicii. Potrivit noii legi, organizaţiile de creditare nebancară, la fel ca şi alţi participanţi profesionişti pe piaţa financiară nebancară, vor achita o plată regulatorie în mărime de până la 0,1 la sută din valoarea medie anuală a soldului creditelor nebancare şi leasingului financiar înregistrat, dar nu mai puţin de 5000 lei. Capitalul social minim al organizaţiei de creditare nebancară este stabilit în mărime de 300 de mii de lei. Totodată organizaţia de creditare nebancară ale cărei active, la sfârşitul perioadei de gestiune, au o valoare totală ce depăşeşte 50 mil. lei va fi obligată să efectueze auditul situaţiilor financiare anuale. De asemenea, conform noii legi, administratorii organizațiilor de creditare nebancară trebuie să îndeplinească anumite criterii stabilite de CNPF.

AmCham Moldova este o asociaţie nonguvernamentală, nonprofit a businessului privat din Moldova. În calitate de membru al reţelei de 125 Camere de Comerţ Americane din întreaga lume, AmCham Moldova are drept misiune promovarea investiţiilor americane, străine și locale în RM, colaborarea cu Guvernul şi liderii comunităţii de afaceri pentru dezvoltarea și promovarea unui climat de afaceri mai favorabil în Moldova. Actualmente, AmCham numără circa 120 membri.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.

Для просмотра содержимого этого блока Вам необходимо установить flash-player