Finanţe

ÎNCEPÂND CU 1 IANUARIE 2019, VOR FI MAJORATE SALARIILE ȘI PENSIILE, TUTUROR CELOR CARE PRIMESC MAI PUȚIN DECÂT MINIMUL DE EXISTENȚĂ

13 noiembrie, 2018

Partidul Democrat (PDM) a decis majorarea salariilor medicilor și personalului medical, precum și a pensiilor, care sunt mai mici decât minimul de existență în Moldova, adică de 1.589 lei. Potrivit agenției INFOTAG, despre acesta Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat marți în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui, salariile medicilor vor spori cu 20%, iar a personalului medical, care este menținut din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, - cu 10%.

„Datorită eficacității actualei guvernări, precum și creșterii economice, avem posibilitatea de a mări nu doar salariile, ci și pensiile. Astfel, din 1 ianuarie 2019 vor fi majorate cu 10% pensiile tuturor celor care primesc mai puțin decât minimul de existență în Moldova”, a spus Vlad Plahotniuc.

El a menționat că acestă majorare este una suplimentară la indexarea anuală.

„Am cerut Guvernului să facă astfel de majorări ale pensiilor și salariilor cel puțin o dată pe an”, a spus el.

Potrivit liderului PDM, detaliile privind noua inițiativă vor fi prezentate în viitorul apropiat de Guvern.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.13 17:47 Alexei
    Este corect, numai nu este clar de ce amnistia de la 1 octombrie da pensiile majorate numai de la i eanuarie 2019?
  2. 2018.11.13 17:53 Klever- nu prea mare suma, dar totu
    100-150 de lei - nu prea mare suma, dar totus asta este mai mult, dupa i eanuarie pensiile sa fiu $100 si maimult.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.