Finanţe

MOLDOVA ESTE GATA SĂ DISCUTE ŞI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ UN ŞIR DE PUNCTE IMPORTANTE PREVĂZUTE ÎN ACORDUL DE FINANŢARE CU FMI

08 iulie, 2020

Republica Moldova este gata să discute şi să îndeplinească câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanţare pentru a continua colaborarea cu Fondului Monetar Internaţional (FMI). O declaraţie în acest sens a făcut prim-ministrul Ion Chicu la întrevederea online din ajun cu echipa de experţi ai FMI, condusă de Ruben Atoyan, în cadrul căreia au fost inițiate negocierile unui nou program de colaborare.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, el a spus că sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Moldova, a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Premierul a amintit că ultimul program cu FMI a fost încheiat cu succes în primăvara 2020.

Timp de două săptămâni, misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program nou ambițios, care se va desfășura în următorii trei ani (2020-2023). Acesta se va baza pe acțiuni de susținere a economiei, pe promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare, consolidarea statului de drept, măsuri anticorupție și alte domenii.

Se presupune că sprijinul financiar va constitui $550 mil. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar, iar o mică parte pentru completarea rezervelor valutare.

În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din Republica Moldova, care reprezintă singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții „și unele forțe politice din Parlament”.

În această ordine de idei, în luna septembrie Memorandumul urmează a fi discutat în cadrul bordului FMI.

După cum a informat anterior INFOTAG, în aprilie 2020, Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru RM în sumă de circa $235 mil., care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică. Guvernul s-a adresat către FMI în luna martie pentru a susține RM în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.