Panorama zilei

REPUBLICA CEHĂ SPRIJINĂ EXTINDEREA UE ȘI ADMITEREA DE NOI STATE MEMBRE CARE ÎNDEPLINESC CONDIȚIILE DE ADERARE
15 mai, 2024 REPUBLICA CEHĂ SPRIJINĂ EXTINDEREA UE ȘI ADMITEREA DE NOI STATE MEMBRE CARE ÎNDEPLINESC CONDIȚIILE DE ADERARE

Republica Cehă susține continuarea extinderii UE și admiterea de noi state membre care au îndeplinit condițiile de aderare. După cum transmite INFOTAG, acest lucru a fost declarat miercuri de președintele Senatului ceh Miloš Vystrčil în cadrul unui briefing cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în timpul vizitei sale la Chișinău.

BANCA MONDIALĂ PREVEDE CĂ DATORIA MOLDOVEI VA SCĂDEA SUB 30% PÂNĂ ÎN 2033
15 mai, 2024 BANCA MONDIALĂ PREVEDE CĂ DATORIA MOLDOVEI VA SCĂDEA SUB 30% PÂNĂ ÎN 2033

Banca Mondială (BM) prognozează că în 2033 datoria Moldovei în raport cu PIB-ul va scădea sub 30% (în prezent aproape o treime). Acest lucru se menționează în raportul periodic al BM „Perspectivele economice ale Republicii Moldova”, prezentat miercuri jurnaliștilor de la Clubul presei economice din Chișinău.

LIDERUL „PARTIDULUI NOSTRU” CONSIDERĂ CĂ REFORMA JUSTIȚIEI ESTE COMPLET COMPROMISĂ ȘI A ADUS JUSTIȚIA ÎNTR-UN PUNCT MORT
15 mai, 2024 LIDERUL „PARTIDULUI NOSTRU” CONSIDERĂ CĂ REFORMA JUSTIȚIEI ESTE COMPLET COMPROMISĂ ȘI A ADUS JUSTIȚIA ÎNTR-UN PUNCT MORT

Președintele Partidului „Partidul Nostru” (PP), Renato Usatîi, consideră că „reforma PAS la guvernare în domeniul justiției este complet compromisă, ceea ce, în mod previzibil, a adus justiția din Moldova într-un punct mort”.

DOLARUL AMERICAN VA CONTINUA SĂ SE ÎNTĂREASCĂ CA URMARE A MENȚINERII DOBÂNZILOR SRF - GUVERNATOAREA BNM, ANCA DRAGU
15 mai, 2024 DOLARUL AMERICAN VA CONTINUA SĂ SE ÎNTĂREASCĂ CA URMARE A MENȚINERII DOBÂNZILOR SRF - GUVERNATOAREA BNM, ANCA DRAGU

Dolarul american va continua să se întărească ca rezultat al menținerii ratelor dobânzilor SRF, susține Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Dragu a făcut această afirmație marți seara, în cadrul prezentării celei de-a doua prognoze a inflației pentru anii 2024 și 2025 în fața jurnaliștilor de la Clubul presei economice, relatează agenția INFOTAG.

Comunicate de presă

Politică

REPUBLICA CEHĂ SPRIJINĂ EXTINDEREA UE ȘI ADMITEREA DE NOI STATE MEMBRE CARE ÎNDEPLINESC CONDIȚIILE DE ADERARE

15 mai, 2024

Republica Cehă susține continuarea extinderii UE și admiterea de noi state membre care au îndeplinit condițiile de aderare. După cum transmite INFOTAG, acest lucru a fost declarat miercuri de președintele Senatului ceh Miloš Vystrčil în cadrul unui briefing cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în timpul vizitei sale la Chișinău.

Economie

BANCA MONDIALĂ PREVEDE CĂ DATORIA MOLDOVEI VA SCĂDEA SUB 30% PÂNĂ ÎN 2033

15 mai, 2024

Banca Mondială (BM) prognozează că în 2033 datoria Moldovei în raport cu PIB-ul va scădea sub 30% (în prezent aproape o treime). Acest lucru se menționează în raportul periodic al BM „Perspectivele economice ale Republicii Moldova”, prezentat miercuri jurnaliștilor de la Clubul presei economice din Chișinău.

Finanţe

DOLARUL AMERICAN VA CONTINUA SĂ SE ÎNTĂREASCĂ CA URMARE A MENȚINERII DOBÂNZILOR SRF - GUVERNATOAREA BNM, ANCA DRAGU

15 mai, 2024

Dolarul american va continua să se întărească ca rezultat al menținerii ratelor dobânzilor SRF, susține Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Dragu a făcut această afirmație marți seara, în cadrul prezentării celei de-a doua prognoze a inflației pentru anii 2024 și 2025 în fața jurnaliștilor de la Clubul presei economice, relatează agenția INFOTAG.

Social

FRACȚIUNEA PAS DIN CONSILIUL MUNICIPAL PREGĂTEȘTE PROGRAMUL „SALVAȚI CHIȘINĂUL”

15 mai, 2024

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal al capitalei pregătește programul „Salvați Chișinăul”. Potrivit INFOTAG, liderul fracțiunii, Zinaida Popa, a declarat miercuri, în cadrul unui briefing, că trebuie luate măsuri, deoarece primarul Ion Ceban „nu a rezolvat nimic în primele șase luni ale celui de-al doilea mandat”.

Cultură şi sport

PREȘEDINTA MOLDOVEI ȘI PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI DEPUN FLORI LA MEMORIALUL „ETERNITATE” AL GLORIEI MILITARE

09 mai, 2024

Președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au depus flori la Complexul Memorial „Enernitate”. La ceremonia de joi dimineața devreme a participat și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, care a venit în vizită la Chișinău pentru a participa la sărbătorirea Zilei Europei, relatează INFOTAG.

Interviu

DIRECTORUL UNEI COMPANII DE CONSTRUCȚII: PARCAREA AUTOMOBILELOR LA INTRAREA ÎN CHIȘINĂU VA REDUCE AGLOMERAȚIA ȘI POLUAREA CU GAZE A CAPITALEI

15 martie, 2024

Directorul companiei de construcții rutiere Dromas Cons, Petr Dacin, propune o soluție rapidă și destul de simplă pentru trei probleme actuale ale Chișinăului. Într-un interviu acordat agenției INFOTAG, el a declarat că propunerea sa va ajuta autoritățile orașului să reducă traficul auto și poluarea, asigurând totodată și o sursă semnificativă de venituri suplimentare la bugetul capitalei.

Comunicat de presă

​ELENA TEȘNER ȘI EVOLUȚIA BRANDULUI MAALEX: DE LA VIZIUNE LA 10 ANI DE SUCCES

15 mai, 2024

Timp de mai bine de un deceniu, Maalex, un brand de genți renumit din Republica Moldova, se bucură de succes pe rafturile magazinelor sub îndrumarea directoarei companiei, Elena Teșner. Cu fiecare geantă creată cu grijă și pasiune, Maalex a câștigat inimile cumpărătorilor din întreaga țară.

Știri externe

Putin l-a exclus pe Serghei Şoigu din noul guvern

14 mai, 2024

Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern al premierului Mihail Mişustin, care va fi numit după ce Vladimir Putin a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat Kremlinul duminică seară, scrie Reuters, citată de Agerpres și Moldpres.

comentarii [ 2 ]

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări despre ajutorul american

14 mai, 2024

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care Rusia desfăşoară o ofensivă în regiunea Harkov (nord-est), transmite AFP, preluată de Agerpres și Moldpres.

comentarii [ 1 ]

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

07 mai, 2024

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi Reuters, AFP şi DPA.

comentarii [ 2 ]

Incidentele

DOI LOCUITORI DIN CHIȘINĂU AU FOST REȚINUȚI PENTRU ȘANTAJ

15 mai, 2024

Doi locuitori ai Chișinăului au fost reținuți de oamenii legii sub acuzația că au primit mită 8 mii de euro.

comentarii [ 1 ]

OAMENII LEGII AU DESCHIS O CAUZĂ PENALĂ PE FAPTUL CONTRABANDEI A 130 DE MII DE DOLARI

15 mai, 2024

Oamenii legii au deschis o cauză penală pe faptul contrabandei cu 130 de mii de dolari din Moscova în Moldova.

adaugă comentariu

UN LOCUITOR DIN DROCHIA CARE A RĂPIT UN CETĂȚEAN STRĂIN FOLOSIND O ARMĂ A FOST REȚINUT

14 mai, 2024

Forțele de ordine au reținut un localnic din Drochia care a răpit la Chiținău un străin folosind arma.

adaugă comentariu